Rame
de Marin Sorescu

Peretii casei îmi sunt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu vad nimic.
Cred ca le-am expus acolo
Pentru exasperarea lor.

Mai era un loc liber
Deasupra patului,
Si m-am trezit cu senzatia
Stranie
Ca se uita cineva la mine.

Într-adevar, pe locul acela
Joaca o lumina
De forma sferica.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mina de fosfor.

Si cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respira, respira.
Cine stie ce stea
Arde undeva departe.
Si-n sistemul lor de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.

Mâine va trebui sa pun
Si-n locul acesta
O rama.